 Catalina Matei, Editor, revista HRBexpert - interviu exclusiv
Alte stiri la aceasta categorie
- Gabriel Emanuel Nitulescu, Redactor-Sef - Financial Director Romania
- Catalina Matei, Editor, revista HRBexpert - interviu exclusiv
- Eduard Tone, Redactor Sef - FHM (Sanoma Hearst)
- Nic Sarbu - Redactor-sef, revista Investitii si Profit, Grupul de presa Realitatea-Catavencu
- Iuliana Roibu - Editor, Business Magazin
- Cristian Badescu - Redactor-Sef, revista Piata
- Octavian Belu - Feature Editor, BusinessWeek Romania
- Ovidiu Daniel Popica - Editor executiv, Banii Nostri
- Iulian Enache - Redactor, Cotidianul
Rubrica Omul din Media prezinta, pe SMARTfinancial, un dialog cu un jurnalist. Intrebarile sunt standard, aceleasi in fiecare editie, cu accent pe succesul pe plan profesional, dar si pe diverse probleme specifice domeniului.
SMARTfinancial.ro: Cum ati ajuns sa lucrati in mass-media si cum ati ajuns in pozitia actuala, ce v-a atras la acest domeniu?
Catalina Matei: Zilele nu seamana unele cu altele intr-o redactie. Asta mi-a placut cel mai mult! In plus, in fiecare zi apare un motiv de a face un mic up-grade al cunostintelor.
SMARTfinancial.ro: Cate ore munciti pe saptamana si cam cum arata o zi tipica de lucru?
Catalina Matei: Nu le-am contorizat niciodata, dar oricum nu exista un numar fix. Am saptamani aglomerate (inainte de tipar) si saptamani mai lejere. In ceea ce priveste ziua tipica de lucru, aceasta nu exista. Cum spuneam si la intrebarea anterioara: monotonia nu este la ea acasa intr-o redactie.
SMARTfinancial.ro: Exista indeajuns de multa etica in mass-media in Romania?
Catalina Matei: Nu exista niciodata indeajuns de multa etica. Lipsa ei este direct proportionala cu motivatiile.
SMARTfinancial.ro: Cat de important este pentru dumneavoastra locul de munca din punct de vedere al brandului, dincolo de satisfactiile financiare?
Catalina Matei: Dincolo de brand sau motivatii financiare, un jurnalist lucreaza in primul rand pentru satisfactia produsului final – ziarul, revista, emisiunea TV. Nu spun ca pentru mine brandul nu are nicio valoare sau ca as fi total multumita daca as pleca la sfarsitul fiecarei luni cu mainile in buzunarele goale, dar gasesc o satisfactie si mai mare in a “a creste” o revista sau un ziar. Doar tot asa s-au nascut si brandurile!
SMARTfinancial.ro: Mass-media este o munca de echipa si in acelasi timp succesul se masoara si individual, cum se imbina cele doua elemente?
Catalina Matei: Este adevarat ca, in general, mass-media este o munca de echipa, exista insa situatii in care un individ are un aport de 90% cel putin.
SMARTfinancial.ro: Exista pericolul de a va standardiza programul si de a intra in monotonie in pozitia curenta din companie, ca si activitate profesionala?
Catalina Matei: In nici un caz. Cum spuneam si mai sus, monotonia nu se simte bine in redactie.
SMARTfinancial.ro: Visul celor care doresc sa lucreze in presa este de multe ori acela de a ajunge vedeta de televiziune. Ce inseamna de fapt succesul in mass-media, atat timp cat poti scrie pentru un ziar fara ca cititorul sa te cunoasca bine, aducandu-i insa informatie de calitate si oferind valoare publicatiei?
Catalina Matei: Parerea mea este ca visul de a ajunge vedeta de televiziune nu coincide cu visul de a deveni jurnalist. Cinste celor care au visat intai sa ajunga mari jurnalisti si le-a iesit in cale, din intamplare, televiziunea. De fapt acesta este cursul normal! Succesul in presa se contorizeaza prin succesul produsului pe care il oferi.
SMARTfinancial.ro: Mass-media devine mult una de consum, tabloidele si televiziunile ce ofera divertisment ieftin si scandal ies in fata. Ca jurnalist, cat de mult considerati ca trebuie sa educati publicul si cat de mult sa-i oferiti ceea ce aceasta doreste?
Catalina Matei: Eu fac presa de nisa si sunt adepta ei. Ca atare, incerc sa educ publicul revistei noastre, oferindu-i ceea ce-si doreste in acelasi timp.
SMARTfinancial.ro: Are presa putere in stat? Ati resimtit, personal, ca aveti putere ca jurnalist?
Catalina Matei: Foarte mare. Sunt atatea exemple in scurta istorie a presei din Romania. Personal, am resimtit ca am putere pe domeniul in care lucrez, pe care am folosit-o cat mai diplomat posibil.
SMARTfinancial.ro: Care au fost pana in prezent cele mai mari satisfactii profesionale pentru dumneavoastra?
Catalina Matei: In fiecare luna, cand iese revista HRB expert de la tipar, incerc o satisfactie profesionala deosebita!
SMARTfinancial.ro: Credeti in specializarea presei si in existanta a tot mai multe nise?
Catalina Matei: Categoric. Eu insami fac o presa de nisa. Specializarea este din ce in ce mai apreciata in toate domeniile, de ce are ramane presa in urma?
SMARTfinancial.ro: Ce recomandati unui tanar care doreste sa devina jurnalist, ce cale trebuie sa adopte acesta? Ar trebui sa munceasca inca din facultate?
Catalina Matei: Ar trebui sa inceapa sa munceasca din momentul in care s-a hotarat sa devina jurnalist, indiferent de facultatea pe care o urmeaza, fiindca totul, absolut totul se invata practicand in fiecare zi. In plus, iarasi, asa cum spuneam si la prima intrebare, sa nu uitam ca in fiecare zi apare un motiv de up-grade.
SMARTfinancial.ro: Desi domeniul PR si domeniul mass-media sunt tangente, intre persoanele care lucreaza in aceste doua domenii exista uneori nemultumiri la nivelul relatiei de colaborare. Cum vedeti ca ar trebui sa fie aceasta relatie si cum lucrati in general cu zona PR?
Catalina Matei: Ca si in alte domenii, in PR si in mass-media exista persoane dedicate meseriei pe care o practica, si persoane mai putin interesate de cerintele job-ului. Poate doar in aceste cazuri ar putea aparea nemultumiri de o parte sau de alta, dupa caz. Eu colaborez bine cu cei din PR, atata vreme cat fiecare isi face partea lui de treaba.
SMARTfinancial.ro: Credeti ca o persoana care lucreaza in PR ar trebui sa comunice continuu cu jurnalistii, si dincolo de comunicate de presa si conferinte de presa?
Catalina Matei: Categoric da. Comunicarea nu inseamna insa cinci-sase telefoane pe zi si acelasi comunicat trimis de patru ori in decurs de doua zile. Meseria de PR are si ea secretele ei!
SMARTfinancial.ro: O alta imagine idilica a tanarului care doreste sa se faca jurnalist este aceea de a vorbi sincer, de a ajuta oamenii. Cat de reala este aceasta in presa romaneasca?
Catalina Matei: Jurnalistul nu este asistent social, nu salveaza vieti si nici averi, decat in cazuri exceptionale. Un ziarist ajuta oamenii prin informatiile pe care le ofera, sau cel mult prin deschiderea unei anchete sau prin pornirea unei campanii.
SMARTfinancial.ro: Aveti timp si pentru viata personala? Cum procedati, delimitati ferm cele doua dimensiuni sau continuati sa va ocupati de partea profesionala si dincolo de programul de lucru?
Catalina Matei: Nu-mi pot inchipui pe cineva fara viata personala. Chiar daca uneori depasesc programul de lucru, desi in jurnalism nu prea se poate vorbi de asa ceva, problemele de serviciu le discut arareori cu familia sau prietenii.
SMARTfinancial.ro: Ce pasiuni aveti, ce anume va relaxeaza, ce va place sa faceti intr-o zi libera, in week-end sau in concediu?
Catalina Matei: Sunt o melomana. Muzica ma relaxeaza, ca si cititul de altfel, drumetiile la fel.
SMARTfinancial.ro: Cat de multa presa consumati?
Catalina Matei: In fiecare zi, pe toate canalele. Dimineata, seara – TV. Pranz – presa scrisa. Uneori ma amuza, alteori ma revolta. In orice caz, intotdeauna am ceva de comentat!
SMARTfinancial.ro: Cat de mult se schimba lucrurile in mass-media de la an la an?
Catalina Matei: Foarte mult. Este de-ajuns sa citesti un ziar mai vechi si iti dai seama imediat. In plus, presa devine din ce in ce mai specializata, targetata.
SMARTfinancial.ro: Aveti modele pe care le-ati urmat si oameni pe care ii admirati in mod deosebit?
Catalina Matei: Admir foarte multi jurnalisti. Este de-ajuns sa citesc un material bun si cel care-l semneaza mi-a castigat admiratia. Un model de urmat insa nu am, probabil si din cauza faptului ca fac o presa de nisa destul de noua in Romania.
SMARTfinancial.ro: Unde va place sa calatoriti si in ce tari in care nu ati fost la momentul actual doriti sa mergeti?
Catalina Matei: Asa cum spuneam, imi plac drumetiile, fie ca sunt in tara sau in afara granitelor ei. Mi-ar placea sa merg peste tot pe unde n-am fost si din cand in cand sa revin in locuri dragi mie, unde m-am simtit bine. Dintre cele pe care nu le-am vizitat, cred ca as alege India.
SMARTfinancial.ro: Cat de mult tineti cont de branduri in calitate de consumator?
Catalina Matei: Tin cont de branduri atata timp cat constientizez valoarea lor in comparatie cu alte produse.
SMARTfinancial.ro: Cat de mult compania in care lucrati si intreaga dumneavoastra activitate depind de computer si de internet?
Catalina Matei: Foarte mult. De fapt, nici nu cred ca stiu sa scriu cu pixul si foaia in fata. In ceea ce priveste internetul si e-mailul, nu-mi pot inchipui cum se poate face schimb de informatii fara ele.
SMARTfinancial.ro: Cat de profesionista vi se pare presa din Romania, in general, in acest moment?
Catalina Matei: Presa din Romania este mai buna in fiecare an, insa la o comparatie rezulta ca mai are nevoie de timp sa devina profesionista.
SMARTfinancial.ro: Credeti in viitorul presei electronice?
Catalina Matei: Categoric. Cred ca pe viitor, asa cum mi se pare mie imposibil sa scriu un articol fara ajutorul computerului, tot asa li se va parea generatiilor urmatoare arhaica foaia de ziar.
Interviu realizat de SMARTfinancial.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro © .
|