Evolio lanseaza GPS - ul ultraplat de 100 de ori mai rapid: X - Slim
Televoice a anuntat lansarea comercială a celui mai nou model de GPS Evolio, X-Slim. Noul GPS este dotat cu cel mai rapid soft de navigaţie disponibil la ora actuală, “Don’t Panic”, şi este bazat pe platforma hardware Atlas 5, cu memorie RAM de 128 MB.

X-Slim are un display touch de 5” (12, 7cm) şi o grosime de numai 8 mm.

Cu X-Slim, calcularea unei rute durează câteva fracţiuni de secundă, faţă de zeci de secunde sau minute, cât era nevoie până acum. De exemplu, pentru a calcula distanţa rutei Bucureşti – Oradea, pe un GPS obişnuit, era nevoie de 30 de secunde. Pe X-Slim, ruta este calculată în 0, 3 secunde.

Mai mult, ruta calculată este matematic 100% precisă. Dacă din opţiuni este selectată cea mai scurtă rută, cu siguranţă ruta oferită de X-Slim va fi cea mai scurtă posibil.

X-Slim conferă utilizatorilor o deosebită uşurinţă în utilizare. Căutarea este tolerantă la greşeli de tastare, suportă abreviaţii locale şi oferă sugestii pe măsură ce se tastează. Sistemul de cautare este foarte uşor de utilizat, bazat pe principiul "all-in-one".

Căutarea funcţionează ca şi Google. Se tastează cuvântul (cuvintele) şi căutarea are loc prin adrese, POI-uri şi coordonate geografice în acelaşi timp. În plus, caracteristic GPS-urilor Evolio, se oferă posibilitatea de actualizare online gratuită a Hărţii, Camerelor Radar şi Punctelor de Interes din România.

X-Slim este dotat cu procesorul Atlas 5 la 533 Mhz, platforma beneficiind de memorie de lucru RAM de 128 MB, şi memorie de stocare internă tip flash de 4 GB.
Conexiunea Blutooth, cu funcţie de conectare la Internet şi Car-Kit, completează specificaţiile celui mai nou GPS de la Evolio.

GPS-ul X-Slim, dotat cu harta întregii Europe, va fi disponibil din 1 septembrie 2011 la pretul de 650 RON, TVA inclus.