Evolutia pietei auto din Romania in ultimii 5 ani - analiza Auto.ro

Înmatriculările de mașini noi din România au înregistrat o scădere dramatică de 82% în ultimii 5 ani. În scădere sunt și reînmatricularile, în timp ce numărul mașinilor rulate provenite din import a înregistrat o revenire la nivelul anului 2008, conform analizei Auto.ro.

Evoluție mașini noi

Înmatriculările de mașini noi din România au scăzut cu 82% în ultimii 5 ani, ajungând la doar 46.667 de unități înregistrate în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu cele 252.937 de unități înregistrate în aceeași perioadă a anunlui 2008.

Piața mașinilor noi înmatriculate în România a înregistrat un declin mediu anual de 29% în ultimii 5 ani. Puterea scăzută de cumpărare a populației, fluctuația taxei auto de poluare, precum și accesul restricționat la finanțare sunt cauzele acestui declin.

Evoluție mașini second-hand importate
Importurile de autoturisme rulate au avut o evoluție mai degrabă plată, înregistrând o revenire la nivelul anului 2008, cu un minim critic în anul 2011 la nivelul de 75.697 de unități. În primele zece luni ale acestui an au fost înscrise în circulație 186.997 de mașini second-hand din import, comparativ cu cele 205.092 de mașini intrate în țară în 2008.

Evoluția este spectaculoasă pentru ultimii 2 ani, când s-a înregistrat o creștere de 147%, datorată unui proces de migrare a românilor din segmentul de mașini noi către mașini second hand din import, majoriatea rulate în Germania.

Evoluție reînmatriculări
Piața mașinilor reînmatriculate în România a înregistrat o scădere de 42% în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2008, ajungând la 171.527 mașini reînmatriculate, comparativ cu cele 296.220 de mașini reînmatriculate cu 5 ani în urmă.

În cazul acestor mașini, s-a înregistrat o scădere medie anuală de 10%, în aceeași perioadă analizată. Scăderea s-a accentuat în 2013, în urma introducerii taxei de poluare auto, inclusiv pentru mașinile înmatriculate în România înainte de 1 ianuarie 2007.