Global City Business Park: 70% dintre chiriasii din zona Pipera sunt companii mari, 25% sunt companii medii si 5% sunt companii mici

Aproximativ 70% dintre spațiile de birouri din Pipera sunt închiriate marilor corporații, potrivit unei analize recente realizată de Global City Business Park, unul dintre principalele proiecte de birouri din zona de Nord a Bucureştiului deţinut de fondul de investiţii Global Finance.

Pipera este o zonă aleasă, în general, de către corporațiile mari şi mijlocii din punct de vedere al numărului de angajați. Acest lucru se datorează, în primul rând, specificului zonei, recunoscută pentru dezvoltarea de concepte de birouri foarte spațioase. Cu toate acestea, și companiile mai mici își pot găsi o soluție de birou foarte eficientă în această zonă şi se îndreaptă tot mai mult către acestea.

Potrivit reprezentanților Global City Business Park, pe lângă spațiile ocupate de companiile mari (de peste 200 de angajați), 25% dintre birourile din zona de Nord a Capitalei sunt închiriate de companiile medii (100-200 de angajați) și 5% de către cele mici (sub 100 de angajați).

Deși aceste procente nu au suferit modificări semnificative în ultimii ani, companiile medii și mici se arată tot mai interesate de spațiile de birouri de clasa A datorită disponibilității mai mari a acestora, a chiriilor mai scăzute și a beneficiilor de a avea un birou într-un spațiu de dezvoltare corespunzător. De asemenea, printre avantajele proiectelor mari de birouri se numără și posibilitatea de compartimentare a spațiului în funcție de nevoile fiecărei companii în parte și accesul la serviciile disponibile în cadrul clădirii. Astfel, angajații pot beneficia de sucursalele bancare, farmaciile, magazinele și restaurantele aflate în cadrul complexurilor de birouri sau în imediata lor vecinătate.

Global City Business Park – complex de birouri cu mix divers de chiriași

În ceea ce priveşte complexul Global City Business Park, acesta are un mix foarte diversificat de chiriași, spațiul închirat pentru birouri variind de la câteva sute de metri pătrați până la aproape 6.000 de metri pătrați. Raportat la chiriașii proiectului de birouri, 48% din spaţiul închiriat este ocupat de companii mari, care ocupă aproximativ 24% din suprafața totală închiriabilă, 38% din spaţiul închiriat - de către companii medii care ocupă 19% din suprafața totală și 14% - companii mici, a căror spațiu de birouri ocupă aproximativ 7% din suprafața totală închiriabilă a proiectului.

Mixul atât de diversificat de chiriași se datorează, în mare parte, faptului că proiectul a fost special conceput pentru a răspunde principalelor nevoi ale tuturor tipurilor de companii. Astfel, clădirea oferă chiriașilor o serie de spații de birouri de clasă A cu o eficiență ridicată, posibilitatea de adaptare a spațiului închiriat în funcție de propriile nevoi și de mărimea companiei, sisteme HVAC avansate și un raport calitate-preț foarte bun.

De asemenea, chiriașii complexului au acces la un mix de retail foarte generos, în clădire fiind disponibile 2 ATM-uri, un restaurant self service, un magazin Immedio, o farmacie, cât și o serie de spații de relaxare cum sunt salonul de înfrumusețare, business lounge-ul sau coffee shop-ul de care angajații pot beneficia ori de câte ori au nevoie.