Rezultatele financiare Banca Transilvania in 2013 - profit brut mai mare cu 30% fata de 2012

Banca Transilvania a înregistrat în 2013 un profit brut BT de 443,1 milioane lei, mai mare cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, respectiv un profit net de 374,9 milioane lei, la finalul anului 2013. Activele băncii totalizează, la 31.12.2013, 32.066 milioane lei. Soldul creditelor BT a crescut cu 9% în 2013, iar totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienţi a crescut cu 11% în 2013, faţă de sfârşitul anului 2012, creşterile fiind, în ambele cazuri, peste nivelul bugetat.

Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Adminsitraţie al Băncii Transilvania, declară: “Suntem foarte mulţumiţi de rezultatele noastre, dar mai ales pentru că am continuat să fim finanţatorii activi ai economiei româneşti şi ne-am atins toate obiectivele asumate. 2013 a fost un an foarte bun pentru Banca Transilvania, cu atât mai mult cu cât perioada septembrie – decembrie reprezintă unul dintre cele mai bune trimestre din ultimii ani privind creditarea BT. Sunt foarte încrezător în echipa BT şi în perspectivele băncii atât pentru anul în curs, cât şi pentru anii următori”.

În ultimul trimestru din 2013 au fost acordate - atât companiilor, cât şi persoanelor fizice - peste 25.000 de credite noi, în valoare totală de 3.179 milioane lei.

Ömer Tetik, Directorul General al Băncii Transilvania, afirmă: “Obiectivul major al băncii, pentru 2014, este creşterea veniturilor şi eficientizarea proceselor. Focusul nostru este creşterea responsabilă, vânzările, menţinerea creşterii bazei de clienţi, creşterea volumului de operaţiuni, respectiv creşterea sinergiilor atât persoane juridice – persoane fizice, cât şi dintre bancă şi subsidiarele sale”.

Continuarea contribuţiei la finanţarea economiei de către BT, în 2013, a dus la creşterea veniturilor operaţionale ale Băncii Transilvania. Acestea sunt mai mari cu 12%, de 1.659 milioane lei, în decursul anului 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost de 1.484 milioane lei. Marja medie a dobânzii a fost de 3,92%, în 2013. Rezultatul pozitiv din anul 2013 al Băncii Transilvania a fost sprijinit, de asemenea, de iniţiativele de eficientizare a activităţilor, respectiv de cele de control al costurilor, care au dus la o îmbunătăţire a raportului cost/venit cu peste 3 puncte de bază, ajungând la 48,7% în 2013.

La 31.12.2013, soldul creditelor BT era de 19.160 milioane lei, iar resursele atrase de la clienţi au ajuns la 25.804 milioane lei, raportul credite – depozite fiind de 74,25%.

A crescut, de asemenea, numărul de clienţi activi ai băncii - persoane fizice şi companii - de la 1,67 milioane de clienţi, la 31.12.2012, la aproape 1,76 milioane, la 31.12.2013. Focusul Băncii Transilvania a fost clienţii retail şi cei IMM, precum şi segmentele specializate, agricultura şi domeniul medical. În corelaţie cu baza de clienţi activi, numărul de operaţiuni derulate prin conturi BT a crescut cu peste 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012.

Banca Transilvania a adoptat, şi în cursul anului trecut, politica de creditare prudentă ca în anii precedenţi, punând accent pe dispersia riscurilor. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 12,57% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania, la sfârşitul anului 2013, fiind sub media sistemului bancar din România. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizion aferent şi garanţii ipotecare reprezintă 122,4%, având un nivel relativ constant pe parcursul ultimilor doi ani.

În ceea ce priveşte cheltuielile nete cu provizioanele pentru active şi angajamente de creditare, acestea sunt de 407 milioane lei, cu 9% mai mari decât anul trecut, dar încadrându-se în ţinta de buget pentru anul 2013. Banca Transilvania a aplicat şi în cursul anului trecut aceeaşi politică de provizionare prudentă, adoptată de BT încă de la începutul crizei financiare. Strategia are ca rezultat consolidarea stabilităţii financiare a băncii. Soldul total al provizioanelor este de 2.493 milioane lei, la data de 31 decembrie 2013, faţă de 2.111 milioane lei, la sfârşitul anului 2012.

Banca Transilvania a încheiat 2013 cu un portofoliu de 2,1 milioane carduri, generând tranzacţii cu 13% mai mari faţă de anul precedent. Cota de piaţă a băncii privind volumul tranzacţiilor a depăşit 17%. Trimestrul IV 2013 a adus recorduri istorice pentru Banca Transilvania, pe domeniul retail, fiind acordate credite în valoare de 425 mil.lei. În ceea ce priveşte companiile, în cursul trimestrului IV al anului trecut, banca a acordat aproximativ 6.000 de credite noi, cu o expunere medie pe client de 464 mii lei. 2013 a însemnat începutul colaborării băncii cu câteva companii autohtone mari, iar în 2014 banca va continua acest trend.

Banca Transilvania a emis în 2013 obligaţiuni convertibile în acţiuni în valoare de 30 milioane euro şi a încheiat două noi contracte de împrumut subordonat, în sumă totală de 40 milioane euro. De asemenea, BT a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii pentru o facilitate de garantare a microcreditelor.  Solvabilitatea băncii este de 13,78%, luând în considerare profitul cumulat al anului.