Dividende la SIF-uri: sezonul anunturilor pentru actionarii SIF1, SIF2, SIF3, SIF4, SIF5

La final de februarie / inceput de martie, cele cinci societati de investitii financiare (SIF Banat Crisana - SIF1, SIF Moldova - SIF2, SIF Transilvania - SIF3, SIF Muntenia - SIF4 si SIF Oltenia - SIF5) transmit anunturi cu privire la dividendele propuse pentru actionari, repartizand astfel profitul acumulat in anul precedent (2013).

In 2013, primul SIF care a transmis catre BVB anuntul despre dividendele pe anul 2012 a fost SIF3, societatea care a raportat atunci si cel mai mare profit si, in acelasi timp, cea mai mare valoare a dividendelor. Anuntul SIF3 a venit pe 22 februarie 2013 (zi de vineri). De altfel, si in 2012, SIF3 a transmis anuntul tot intr-o zi de vineri, la finalul sedintei bursiere.

Urmatoarele SIF-uri care au anuntat propunerile de dividende in 2013 au fost SIF1 si SIF2 (ambele pe 28 februarie). Surpriza a venit de la SIF1, care a propus actionarilor 3 nivele diferite: 0,12 lei brut / actiune, 0,04 lei brut / actiune sau zero - ultima varianta fiind cea votata ulterior de catre actionari.

SIF4 si SIF5 au anuntat cel mai tarziu propunerile de dividede, pe 5 martie 2013.

Astfel, si in 2014, anunturile in acest sens sunt asteptate in perioada imediat urmatoare. SIF3 are si in acest an cel mai bun randament teoretic al dividendelor, tinand cont de profit si de istoria anilor precedenti, cand SIF3 a alocat cea mai mare parte a profitului catre dividendele pentru actionari. Totusi, pretul actiunilor SIF3 la BVB a scazut de la inceputul anului 2014 cu 9,16% (si 11,47% in ultima luna). Actionarii asteapta cu interes anuntul cu privire de dividende, sperand la continuarea trendului din anii precedenti.