Cu noua versiune Esitronic 2.0 de la Bosch, service-urile auto sunt mai pregatite pentru viitorul diagnozei unitatilor de comanda
Pachetul de software Esitronic de la Bosch este utilizat în peste 70.000 de service-uri auto din peste 100 de tari pentru diagnoza modulului de comanda, identificarea si remedierea eficienta a defectelor si pentru lucrari de întretinere si reparatii. În Germania, aproximativ doua treimi din tehnicienii service-urilor auto utilizeaza acest software, care face ca datele si sistemele electronice ale peste 230.000 de modele de autovehicule si ale aproximativ 150 de producatori sa fie disponibile în cadrul service-urilor auto.

Cu ultima sa versiune, Esitronic 2.0, Bosch a facut si mai usor de utilizat acest software pentru service-uri auto, oferindu-i o structura si mai clara. În procesul de dezvoltare a software-ului, Bosch s-a concentrat pe functiile si datele utilizate cel mai des în cadrul service-urilor auto. Odata ce autovehiculul a fost rapid si precis identificat cu ajutorul codului KBA, software-ul afiseaza toate informatiile importante pentru diagnoza, identificarea si remedierea defectelor si reparatiile necesare. Legaturile directe îi permit utilizatorului sa comute rapid între diferite tipuri de informatii oferite de pachetul de software. Noua interfata permite tehnicienilor service-urilor auto sa acceseze informatiile necesare prin doar câteva click-uri cu mouse-ul.  

În timp ce datele pentru Esitronic sunt actualizate la fiecare trei luni, pentru Esitronic 2.0, un volum mare de date este accesibil online la fiecare doua saptamâni. Pâna la sfârsitul anului 2013, toti abonatii Esitronic din întreaga lume vor putea utiliza noul Esitronic 2.0. Noii clienti primesc deja doar aceasta versiune.

Interconectarea online a testerelor service-urilor auto reprezinta baza pentru noua etapa de dezvoltare a software-ului Esitronic: Esitronic live, versiunea online a software-ului. Software-ul aflat în prezent în faza de dezvoltare primeste periodic date actualizate prin intermediul conexiunii permanente la internet. În plus, Esitronic live este adaptat si mai eficient proceselor de lucru din cadrul service-ului auto. Sistemul este o solutie rapida si directa care îl ajuta pe tehnicianul service-ului auto sa parcurga întreaga procedura de diagnoza si reparare, plecând de la problema initiala a autovehiculului si ajungând la procesul de comanda a pieselor. Noul model de date si noul concept de operare îi asigura utilizatorului acces direct la toate datele importante pentru etapa curenta de lucru.

O caracteristica principala a versiunii viitoare Esitronic live este ca reuneste expertiza Bosch si experienta utilizatorului. În viitor, toate procedurile de diagnoza finalizate cu succes vor fi evaluate prin intermediul conexiunii online cu serverul Bosch si vor fi apoi disponibile pentru toti utilizatorii Esitronic sub forma de cauze potentiale ale defectelor. Aceasta înseamna ca sistemul are capacitatea de a învata în mod continuu din experientele practice ale lucrului zilnic în cadrul service-urilor auto. Procesul de identificare si remediere a defectelor va fi accelerat si îmbunatatit prin eliminarea etapelor de diagnoza inutile. Software-ul este în prezent în faza de dezvoltare, iar noile posibilitati oferite de Esitronic live sunt testate în colaborare cu utilizatori din service-uri auto. De exemplu, procedurile de testare sunt verificate pentru a garanta ca sunt adecvate pentru utilizarea efectiva, întregul sistem fiind verificat pentru ca specialistii Bosch sa se asigure ca poate fi utilizat în cel mai intuitiv mod posibil. În decursul anului 2013, abonatii software-ului Esitronic 2.0 vor putea, de asemenea, sa acceseze varianta online îmbunatatita pentru Esitronic 2.0.

Divizia Automotive Aftermarket (AA) ofera companiilor care activeaza în domeniul auto post-vânzare si service-urilor auto o gama completa de echipamente de diagnoza si service, precum si o gama variata de piese de schimb – de la piese noi si reconditionate la solutii pentru reparare – atât pentru autoturisme, cât si pentru autovehiculele comerciale. Portofoliul sau include atât produse fabricate de Bosch ca echipamente originale, cât si produse si servicii post-vânzare dezvoltate si fabricate in-house. Peste 11.000 de angajati în 140 de tari si o retea logistica globala asigura distributia a peste 450.000 de repere de piese de schimb la clienti, într-un mod rapid si la timp. Prin domeniul „Diagnostics”, AA ofera tehnologie de testare si aparatura pentru service-urile auto, software de diagnoza, programe de instruire si servicii de informare. În plus, divizia este responsabila si pentru dezvoltarea francizei de service-uri auto „Bosch Service”, una dintre cele mai mari retele de service-uri auto independente la nivel mondial, cu aproximativ 15.000 de francize. De asemenea, AA are peste 500 de parteneri „AutoCrew”.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii si servicii. În anul fiscal 2011, peste 300.000 de angajati au generat vânzari de 51,5 miliarde de euro, în domeniile tehnologie auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum si echipamente pentru constructii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele peste 350 de filiale si companii regionale din peste 60 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de tari. Aceasta retea internationala de dezvoltare, productie si vânzare reprezinta fundatia cresterii continue a companiei. Bosch a cheltuit în 2011 aproximativ 4,2 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare si a înregistrat peste 4.100 de patente pe plan international. Prin toate produsele si serviciile sale, Bosch sporeste calitatea vietii, oferind solutii care sunt atât inovatoare, cât si utile.