REMAX a deschis primul birou din Constanta

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anunță intrarea pe piața imobiliară din Constanța, inaugurând primul birou, în urma unei investiții de peste 20.000 de euro.

RE/MAX Prestige, noul birou din Constanța, este deținut de Nicoleta Mihai și a absorbit o investiție de peste 20.000 de euro. Fiind un start-up, la fel ca și alte birouri din rețeaua RE/MAX, acesta a devenit operațional la începutul lunii octombrie.

“Mi-am dorit foarte mult un business care să îmi ofere satisfacții pe termen lung, în care să investesc și pe care să îl dezvolt. Neavând curajul de a începe o afecere netestată, am decis că achiziția unei francize RE/MAX este soluția ideală deoarece pot pleca la drum cu know-how-ul și sprijinul întregii rețele”, a declarat Nicoleta Mihai, Broker Owner al RE/MAX Prestige.

Prin afilierea la reţea, RE/MAX Prestigeare avantajul de a face parte dintr-o afacere în care, în acest moment, există pe plan local peste 170 de agenţi în cele 20 de birouri. Până la finele acestui an biroul va avea 5 agenți agenți special pregătiți în cadrul Academiei RE/MAX, care vor gestiona tranzacții cu precădere din segmentul rezidențial și comercial.

„La începutul anului, în Constanța erau listate la vânzare peste 3.000 de proprietăţi (garsoniere, apartamente, case, vile, terenuri), oferta fiind cu mult mai mare decât cererea. Astfel, în acest moment, piaţa imobiliară din Constanţa, mai ales pe segmentul rezindențial, oferă variante destul de multe atât pentru potenţialii cumpărători cu un buget redus, cât şi pentru cei cu venituri mai ridicate. Tocmai din acest motiv, am apreciat că este un moment prielnic pentru startul unui business de profil”,  a mai spus reprezentanta companiei.

Conform declarațiilor sale, cerere există în special pentru achiziții prin programul „Prima Casă”, pentru apartamente în blocuri noi, în zone precum Faleză Nord, Dacia, Trocadero.

“În ceea ce privește prețurile locuințelor din Constanța, acestea au crescut în acest an cu cca. 5% comparativ cu 2015, urmând trendul raportat la nivelul întregii piețe imobiliare din România. Astfel, în medie, prețul este în acest moment de cca. 950 euro / mp”, a încheiat Nicoleta Mihai.

RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 100.000 de agenţi afiliaţi în 7000 de birouri aflate în cca. 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de ţări, cu peste 1.600 birouri şi 17.000 de agenţi, continuând să se extindă.