Veneto Banca lanseaza Pachetul Liber International, dedicat transferurilor de bani din strainatate

Veneto Banca lansează Pachetul Liber International, destinat clientilor care primesc transferuri periodice de bani din străinătate, oferindu-le acestora costuri avantajoase si numeroase beneficii. Banca nu percepe comisioane pentru încasarea banilor si oferă posibilitatea retragerii gratuite de la ATM-urile Băncii, a sumelor primite din străinătate, fără a depinde de programul de lucru al Băncii. La retragerea banilor la ATM, sumele primite se convertesc automat în lei, fără comision.

Pachetul Liber International include 2 conturi curente, unul în RON si unul în Euro, si un card MasterCard Debit atasat acestor conturi, având utilizare internatională, pentru care nu se percep comisioane de administrare si emitere card.

Beneficiarii pachetului au, de asemenea, acces gratuit la serviciul Internet Banking – Bank@You Basic prin care poate vizualiza extrasul de cont si la serviciul SMS Alert Basic prin care le sunt furnizate SMS-uri de informare privind încasările din conturi.

În plus, pentru banii primiti si pentru sumele depuse în cont, fie că sunt lei sau euro, beneficiarul pachetului primeste o dobândă fixă de 0,20% p.a.

“Tot mai multi români locuiesc sau muncesc în afara tării, dar rămân conectati cu rudele din România. În special pentru acestia am creat Pachetul Liber International, menit să micsoreze distantele dintre cei aflati în străinătate si persoanele dragi rămase în tară”, a declarat Alberto Morini, Directorul Veneto Banca România. “Pachetul Liber International oferă beneficiarilor economie de bani, libertate si flexibilitate”, a explicat Alberto Morini.

Pentru toate produsele si serviciile cuprinse în Pachetul Liber International se percepe un comision unic lunar de administrare în valoare de 12 RON.

Veneto Banca este prezentă în România din anul 2000, an în care a achizitionat pachetul majoritar al Băncii Italo Romena, care a fuzionat prin incorporare în banca mamă în mai 2014.

Odată cu achizitionarea sa de către Veneto Banca, institutia si-a dezvoltat continuu portofoliul de clienti, adresându-se la început investitorilor italieni si apoi societătilor românesti si segmentului persoanelor fizice.


Gratie strategiei de dezvoltare constante, Veneto Banca este astăzi a douăsprezecea institutie bancară din Italia, iar pe piata românească operează prin intermediul Sucursalei Bucuresti, care detine o retea de 22 de agentii, dintre care 5 se află în capitală si 17 în cele mai importante orase ale tării.