Ziarul Click! si ziarul Libertatea - analiza comparativa a celor doua tabloide

Pe segmentul tabloid, in Romania concureaza in principal Libertatea, Ziarul si Click!, fostul Averea, trecut recent printr-un rebranding. In contextul in care Click! se promoveaza mai agresiv si cauta sa atraga cat mai mult din audienta ziarului Libertatea (lider de piata absolut), ziarul financiar exclusiv electronic www.SMARTfinancial.ro, prin divizia sa specializata www.SMARTinfo.ro, a realizat o analiza comparativa a celor doua publicatii, din punct de vedere jurnalistic, dar si economic. Au fost alese ziarele dintr-o zi de sambata. Articolul prezent nu isi propune sa epuizeze subiectul, ci se constituie ca o analiza sumara a mai multor elemente.

La prima vedere a paginii intai, Click! pare o clona a ziarului Libertatea, atat din punct de vedere al formatului si al graficii, cat si din punct de vedere al pozitionarii subiectelor si naturii subiectelor. Adevarul se afla insa undeva mai in profunzime - chiar Libertatea este o clona a ziarului Bild din Germania si preia de fapt un model de succes al tabloidului de mare tiraj, model asimilat si de Click!.

Astfel, logo-ul este in ambele cazuri in stanga sus, cu litere albe pe fond rosu - aceeasi nuanta, destul de aprinsa, specifica ziarelor incendiare, cu subiecte de bulevard. Fiecare pozitioneaza in zona logo-ului cate un element pe fond galben: Libertatea propune "24 pagini", iar Click! "0,50 lei". Se poate remarca un aspect interesant: fiecare ziar mizeaza pe ceea ce are in avantaj fata de celalalt: Libertatea are mai multe pagini, Click! un pret putin mai mic (este adevarat, diferenta nesemnificativa, insa este important sa aiba pretul cel mai mic pe un astfel de segment).

Mai departe, ambele ziare propun subiect cu poza in dreapta sus, langa logo, subiect principal in partea din mijloc (eventual si poza, insa neaparat litere foarte mari), subiect secundar in pagina, in partea de jos (cu poza mare) si alte cateva subiecte pe scurt, cu poze mici sau chiar fara poze. Click! are un subiect mare in plus, constituit dintr-o poza sexy a Ilenei Lazariuc - "actrita de telenovela". La acest capitol, si Libertatea are o femeie (chiar nud) pe pagina intai, in cadrul unui concurs pentru cititori - "Ia-te in piept cu Nicoleta Luciu".

Ca subiecte de prima pagina, toate sunt de ordin senzational ("Are 116 ani fiindca a ramas burlac" - Click!, "Suntem cei mai tari din lume la sex! - Libertatea") sau implica persoane celebre, din viata mondena: "Un Lamborghini de 160.000 de euro pentru fiul lui Prigoana" - Libertatea; "Nicola si-a dus copiii la tribunal" - Click!; "Chivu se face iar frumusel" - Libertatea; "Mircea Lucescu, distrus de un portar" - Click!; "Chivu - nu simt gustul mancarii" - Click!. Un singur subiect se repeta, cel cu Cristian Chivu, ilustrat chiar cu aceeasi fotografie.

Un lucru demn de mentionat este de natura economica - in editiile analizate, ambele ziare nu au deloc machete publicitare in sensul de spatiu publicitar vandut, ci numai machete ce promoveaza alte institutii mass-media, reclame cel mai probabil in sistem barter (asa cum se obisnuieste in media).

Ultima pagina ofera un alt soc, alta asemanare totala: sus apare logo-ul fiecarei publicatii, alaturi de un glob pamantesc! Din nou subiecte pe larg si altele pe scurt, cu mici modificari ale machetelor. Mai mult, in partea de jos, o banda orizontala ofera talonul de abonament - asezare si design aproape identice, indicand clar ca este vorba de un singur tipar.

In ambele ziare exista o rubrica de informatii si telefoane utile; in Libertatea este pe verticala, in Click! pe orizontala. Exista evident si cate un horoscop foarte asemanator pozitionat, plus anunturi de mica publicitate - semnificativ mai multe in Libertatea. Aproape identice sunt si cele doua pagini de program TV - asezarea este absolut aceeasi (cate un subiect mare pe pagina, alaturi de mici subiecte si casete verticale cu programe ale posturilor tv).

Ziarele ofera pagini specializate de sport, dar si politica, precum si cazuri sociale sau alte metode de interactiune cu cititorii. In rest, subiectele mondene sunt prioritare, atat nationale, cat si internationale. Un alt punct comun este marketingul - Click! isi promoveaza deja un concurs pe care il va lansa de la finalul lunii martie, bazat pe razuit taloane, la fel ca si in publicatia celor de la Ringier, care propune o campanie ampla - 7magic, in comun cu publicatia ProSport.

 

Razvan Iancu, Redactor SMARTfinancial

SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©