Razvan Durlan si Ionel Blanculescu - parteneri in First Line Communication

Razvan Durlan si Ionel Blanculescu (consultant de business si specialist in managementul litigiilor din Romania) au dezvoltat in a doua perioada a acestui an un proiect comun care poarta numele First Line Communication. First Line Communication este o agentie specializata de comunicare si relatii publice care ofera consultanta inclusiv in zona evenimentelor neconventionale si a comunicarii integrate.

Agentia va oferi clientilor servicii de comunicare, axandu-se in principal pe consultanta strategica, comunicare financiara, comunicare de marketing si de brand, gestionarea situatiilor de criza, media relations, public affairs si lobby guvernamental.

Cei doi parteneri si-au propus sa aduca "cele mai bune rezultate prin partenereriatele durabile pe care le vor incheia cu toti clientii agentiei, dar si prin onestitatea cu care vor aborda relatia dintre acestia si consultanta pe care o vor oferi".

Ionel Blanculescu – Presedinte al First Line Communication a declarat: "Sunt foarte determinat sa lucram impreuna si sa obtinem rezultate pozitive pentru toti clientii pe care-i vom avea, si am convingerea ferma ca First Line Communication - compania pe care am creat-o impreuna, va fi o voce care se va face tot mai mult auzita pe piata romaneasca de profil".

 

"Dupa ultimii doi ani de zile petrecuti in agentia Publicis Romania, sub umbrela careia am realizat si implementat unele dintre cele mai frumoase si interesante proiecte de comunicare dezvoltandu-mi practic paleta de cunostinte, am constientizat ca este cazul sa fac cu adevarat un pas important in cariera mea, fapt pentru care am decis sa lucrez pe cont propriu si sa-mi canalizez experienta mult mai bine. Si nu am facut-o oricum, ci infiintand propria firma, dar avand alaturi de mine pe unul dintre cei mai bine pozitionati si respectati oameni din domeniul consultantei in afaceri. Sunt convins ca viitorul este al comunicarii!", a declarat Razvan Durlan, Director General la First Line Communication.

"Razvan este profesionistul de PR care a avut realizari importante pentru agentia Publicis Romania si pentru clientii acesteia, ocupandu-se indeaproape de toate proiectele de PR. Ca profesionist si senior in PR, Razvan a gestionat excelent situatiile de criza, a dezvoltat strategii si a creat ample campanii de comunicare si informare fiind totodata si promotorul unor evenimente neconventionale de maxim interes. A reusit sa ma impresioneze cu priceperea sa si cu ale sale opinii pertinente si profesionale", a concluzionat Teddy C. Dumitrescu - presedintele Publicis Romania la plecarea managerului de PR din agentie.

 

Razvan Durlan, 32 de ani, are la activ o experienta acumulata de peste 12 ani in domeniul comunicarii si peste 10 in jurnalism, fiind realizator si producator TV la Deea Onesti cu specializari in Pro TV si Prima TV, Editor al revistei Why Not Magazine si sef sectie life-style al revistei Privirea, din 2003 devenind colaborator al cotidianului Romania Libera si al altor publicatii de specialitate.

 

Licentiat al Facultatii de comunicare si relatii publice "David Ogilvy" din cadrul SNSPA, Razvan a petrecut in jur de cinci ani in agentii precum Hill & Knowlton, United Communications, Publicis Romania. A coordonat proiecte de managment cultural, iar in ultimii ani a dezvoltat si conceput proiecte pe linie de comunicare si relatii publice: "Medicover sustine performanta", un program social pilot in Romania dedicat lotului de olimpici la matematica si "Caravana FABC" (dedicata Federatiei Asociatiei Bolnavilor de Cancer).

 

SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©