Advertising 2.0 - Workshop de Branding & Eficienta in New Media

Evensys isi completeaza in 2008 portofoliul de evenimente cu o noua platforma, Advertising 2.0, menita sa aduca in prim plan diverse teme de interes care definesc comunicarea actuala. Pe data de 28 februarie va avea loc primul eveniment din seria Advertising 2.0, un workshop de marketing in new media organizat la J. W. Marriott Bucharest Grand Hotel.

Workshopul Branding & Eficienta in New Media va oferi informatii de actualitate atat despre masurarea eficientei instrumentelor media digitale, cat si despre conceptul de Digital Brand Experience. Workshopul consta in doua sesiuni sustinute de specialisti de talie mondiala precum Alexander Schoenfeld, Creative Director Landor Hamburg si Filip Pieczynski, Director of International Operations Department, Gemius International.

Prima sesiune, intitulata Masurarea eficientei campaniilor online, este sustinuta de Filip Pieczynski, care va oferi un ghid pentru evaluarea succesului campaniilor publicitare online si pentru optimizarea viitoarelor initiative. De asemenea, se va vorbi despre efectul asupra imaginii brandului, criterii de succes si se va analiza comportamentul utilizatorilor care au fost expusi la campania publicitara online.

Cea de-a doua sesiune ii apartine companiei Landor in colaborare cu Seed Consultants. Alexander Schoenfeld va vorbi despre "Crearea unei experiente de brand digitala", despre procesul de branding in new media, despre particularitatile si solutiile ce asigura succesul brandurilor in acest nou mediu de comunicare.

"Seria de evenimente Advertising 2.0 a aparut ca un raspuns la nevoia de informatie si experienta generata de noile forme pe care marketingul le cunoaste astazi. Includem aici cele mai noi discipline ale comunicarii si publicitatii, neacoperite pana in prezent sau slab reprezentate in oferta de evenimente de pe piata. Workshopurile din cadrul platformei vor beneficia de prezenta a numerosi specialisti locali si internationali, care vor impartasi cu audienta din experienta lor si vor oferi cele mai noi informatii din domeniul comunicarii", spune Cristian Manafu, Managing Partner, Evensys.

 

SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©