Lowe Public Relations - agentia de relatii publice a Carol Parc Hotel
Echipa Lowe Public Relations a realizat strategia de comunicare pentru unul dintre brandurile aparute relativ recent pe piata romaneasca: Carol Parc Hotel.

"Hotelul este amenajat intr-un mic palat proiectat in stil neo-brancovenesc de arhitectul elvetian Suter pentru Regele Carol I si vandut ulterior unui bancher. Dupa ce a revenit in proprietatea mostenitorilor de drept, familia Schlie-Petre a cumparat mica bijuterie, imobilul a beneficiat de o restaurare si transformare totala printr-o investitie de peste sase milioane de euro. Cu ajutorul unei echipe de experti, istorici, designeri si artizani din Italia, Germania si Austria, fostul Palat Suter si-a recapatat splendoarea initiala si a devenit una dintre cele mai speciale cladiri din Bucuresti", se mentioneaza intr-un comunicat de presa remis www.SMARTfinancial.ro.

Prima etapa a campaniei se va derula pe o perioada de 6 luni si va presupune o strategie in 2 pasi, cu accent pe Media Relations si o serie de evenimente culturale.

"Dincolo de provocarile obisnuite carora le facem fata in cadrul oricarei campanii, Carol Parc Hotel ne ofera o pista pe care nu am mai exploatat-o si care ne incita si ne angajeaza; este prima strategie pe care Lowe PR o gandeste pentru un produs care deschide o categorie. in primul rand, publicul trebuie sa inteleaga ce este un small luxury hotel, care sunt plusvalorile pe care un asemenea produs le aduce si apoi, odata acest background format, sa cunoasca direct experienta Carol Parc Hotel", a declarat Hortensia Nastase, Deputy Managing Director Lowe PR.

"Carol Parc Hotel nu este nici pe departe un simplu resort... Este un produs pour les connaisseurs, un brand care, dincolo de dimensiunile tangibile, implica un puternic angajament emotional. Carol Parc este o stare de spirit, un set de valori dezvoltat in spiritul traditiei, culturii si luxului elaborat", a precizat Sylvia Petre, CEO Carol Parc Hotel.

Restaurantul Poem este un al doilea brand din "portofoliul" Carol Parc Hotel, pentru care Lowe PR va dezvolta o strategie de comunicare independenta: "Pentru restaurant, strategia de comunicare va fi una distincta, in primul rand pentru ca vorbim de un produs diferit de hotel din toate punctele de vedere si in al doilea rand pentru ca publicurile celor doua branduri nu se suprapun in totalitate", a adaugat Monica Botez, PR Manager Lowe PR.

Lowe Public Relations are ca domentii de activitate Practicile Globale de Specialitate (Corporate Communications, Corporate Social Responsibility, Healthcare, Internal Communications, Marketing & Brand Strategic Communications, Public Affairs, Technology), asigurand in acelasi timp gama completa de Servicii Specializate (Media Relations, Financial Communications, Media Training, Research, Issue & Crisis Management).

Portofoliul de clienti Lowe PR include Orange, Electrolux, Unilever, GlaxoSmithKline, Johnson&Johnson, Walmark, Pernod Ricard, Eli Lilly, EximBank, Abbott Romania, TNT Romania, Lowe & Partners, Initiative Romania, Brand Connection, Tecton Investments.

Echipa Lowe Public Relations este formata astazi din 12 profesionisti, printre care Hortensia Nastase (Deputy Managing Director), Raluca Mihaila (PR Manager) si Monica Botez (PR Manager).


SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©