Mediafax Foto - distribuitor al imaginilor New York Times in Romania
Mediafax Foto, liderul pietei românesti de fotografie de presa, a devenit distribuitor al imaginilor New York Times în România, pentru ziare, reviste, new media, edituri si agentii de publicitate.

Totodata, prin acest acord, Mediafax Foto va distribui imagini din colectiile Fairfax si Women’s Wear Daily. Prima cuprinde cele mai bune fotografii de presa si de stock de la principalele publicatii din Australia: The Sydney Morning Herald, The Sun-Herald, The Sunday Age si The Australian Financial Review. Cea de-a doua este o colectie axata pe lumea modei, a celebritatilor si divertismentului.

Ca distribuitor al New York Times Syndicate Photos, ce înglobeaza imaginile New York Times, Fairfax si Women’s Wear Daily, Mediafax Foto ofera acces la peste 40 de fotografii noi în fiecare zi din aceasta sursa, precum si la o arhiva de circa 45.000 de imagini.

Editorii foto din presa si reprezentantii editurilor si ai agentiilor de publicitate vor gasi pe www.mediafaxfoto.ro fotografii aparute în paginile cotidianului The New York Times în decursul a mai bine de o suta de ani, de la interpretari în imagini ale unor evenimente cu impact global pâna la fotografii din lumea stiintei si artei, a afacerilor si a tehnologiei.

"Parteneriatul cu New York Times îmbogateste portofoliul de imagini pe care Mediafax Foto îl pune la dispozitia clientilor sai, oferind fotografii la standarde înalte de calitate nu numai presei, ci si segmentului comercial", spune Ovidiu Popa, Unit Manager Mediafax Foto.

Noul acord de distributie se alatura parteneriatelor încheiate de Mediafax Foto, începând din 2003, cu serviciul fotografic AFP, European Pressphoto Agency, Reuters, vario images si The Associated Press