UPC Digital - doua noi canale High Definition plus pachetul CineStar
UPC România ofera, pentru abonaţii sai la serviciul de televiziune digitala prin cablu, doua noi programe de televiziune în format High Definition: National Geographic Channel HD şi Sport.ro HD. Aceste canale TV vor fi disponibile la nivel naţional începând cu data de 1 februarie 2010, pentru toti clienţii care se aboneaza la HD şi se adaugă programelor deja disponibile în format high definition: TVR HD, PRO TV HD, HBO HD, Eurosport HD, History HD şi Fashion TV HD.

Aceste doua noi canale se adaugă grilei de programe deja existentă, care se extinde astfel la 119 canale TV, UPC România fiind operatorul cu cea mai largă ofertă de programe TV pentru platforma digitală.

Noile programe acoperă doua zone de interes pentru clienţii nostri: documentarele şi sportul: National Geographic Channel HD îşi propune sa exploreze unele dintre cele mai spectaculoase locuri de pe Pamânt, telespectatorul privind lumea reala redefinita în HD. Sport.ro HD ofera competiţii sportive din fotbal (Europa League), wrestling, volei, handbal, K1 – mai mult, mai clar, mai detaliat.

"Prin extinderea pachetului UPC HD, ne respectăm promisiunea făcută clienţilor noştri – aceea de a le oferi conţinut de calitate la cele mai înalte standarde tehnice şi la cele mai accesibile preţuri de pe piaţă", declarat Silvia Tomaschek, Video Product Manager, UPC România.

Lansată la începutul lunii octombrie 2009, televiziunea HD a devenit în scurt timp una dintre cele mai populare servicii oferite de UPC România, datorita caracteristicilor sale: cele mai clare imagini, rezoluţii de până la cinci ori mai mari decât la televiziunea standard sau sunet asemănător cu cel din cinematografe.

UPC România introduce la data de 1 februarie un pachet suplimentar pentru toţi clienţii sai la serviciul de televiziune digitala, pachetul CineStar, care conţine 3 canale TV de filme, pentru numai 8 lei (fara TVA). Pachetul CineStar poate fi adaugat la orice pachet UPC Digital TV – Small, Medium sau Large.

“Ne bucurăm să anunţăm extinderea grilei de programe pentru abonatii noştri la televiziunea digitala prin cablu. Periodic, analizăm solicitările clienţilor noştri şi îmbunataţim structura programelor astfel încât grila de programe pe care o propunem clienţilor să fie în pas cu schimbările de pe piaţa din România şi cu preferinţele clienţilor noştri”, a adaugat Silvia Tomaschek.