Cinnabon - o noua franciza care se extinde rapid in Romania
Prezent in Romania din octombrie anul trecut, lanţul internaţional de brutării Cinnabon a inaugurat deja trei locaţii în Capitală, iar în curând vor fi deschise alte două.

După cele două locaţii inaugurate anul trecut în centrul comercial Băneasa Shopping City cu o investiţie de aproximativ 250.000 de euro, Cinnabon a deschis în Sun Plaza încă una cu un buget de 130.000 de euro.

Mai mult decât atât, reprezentanţii companiei anunţă deja următoarele două proiecte pentru centrul comercial AFI Palace Cotroceni, pentru luna aprilie.

Decizia de extindere se bazează pe succesul pe care l-au avut reţetele originale de rulouri cu scorţişoară Cinnabon în rândul consumatorilor români.

În primele 4 zile de la deschiderea Cinnabon Sun Plaza s-au înregistrat 2.500 de tranzacţii şi încasări de 40.000 de lei, dintre care 25.000 de lei încasaţi numai în week-end.

Cinnabon este lider în domeniul rulourilor cu scorţişoară. Brandul a fost lansat în 1985 în Seattle, SUA  şi a devenit în scurt timp foarte cunoscut, având în prezent peste 600 de brutării în peste 30 de ţări.

Preparate după o reţetă unică, rulourile Cinnabon au devenit celebre în întreaga lume datorită ingredientului special prezent în toate produsele brandului – legendara scorţişoară Makara.

Această scorţişoară specială a fost descoperită pe vârfurile munţilor din Indonezia şi este preparată cu cea mai mare grijă, printr-un proces unic de măcinare la temperatură controlată, prin care se păstrează preţioasele uleiuri volatile, accentuând gustul şi aroma dulce şi plăcută.

În fiecare brutărie Cinnabon delicioasele rulouri sunt preparate pe parcursul întregii zile, chiar sub ochii clienţilor. Astfel, fiecare rulou Cinnabon servit şi consumat aici a fost scos din cuptor de mai puţin de 60 de minute.