Abonamente Romtelecom Dolce Interactiv - 4 pachete principale cu reduceri de pana la 100%
Începând cu această săptămână, orice client Romtelecom din cele 10 orase acoperite care doreşte să beneficieze de cea mai nouă tehnologie TV oferită de companie, IPTV, are la dispoziţie oferta Dolce Interactiv cu 4 pachete principale cu reduceri de până la 100%.

După lansarea parţială a Dolce Interactiv în decembrie 2009, interval in care aproximativ 10000 de clienti au ales sa beneficieze de acest serviciu, Romtelecom lansează in aceasta saptamana, oferta comercială completă constând în patru pachete: iNational, iVariat, iStar si iMaxim.

Romtelecom oferă gratuit pachetul iNational tuturor clienţilor care au instalată atât o linie telefonică, cât şi internet Clicknet, în zonele în care Dolce Interactiv este disponibil. Abonatii pachetului iNaţional, care cuprinde 24 canale, vor putea de asemenea sa se bucure de calitatea HD, beneficiind de acces gratuit cu caracter promoţional la 2 dintre canalele HD (ProTV HD, respectiv Sport.ro HD).

De asemenea, clienţii Dolce Interactiv existenţi, care folosesc şi serviciul de internet oferit de Romtelecom, vor beneficia gratuit din aceasta saptămână, pe perioada minima contractuală (24 luni), de pachetul iNational. Preţul de lista pentru iNaţional este de 3,9 euro/lună, fără TVA, pentru clienţii care deţin doar linie telefonică.

Pentru cei interesaţi de un conţinut mai diversificat, există alte trei pachete de bază disponibile: iVariat – care include 52 canale, iStar – cu 62 canale şi iMaxim - pachetul cu cel mai mare număr de canale, 88 la acest moment.

Persoanele care optează pentru oricare dintre aceste trei pachete de bază beneficiază de reduceri de până la 17% dacă sunt deja abonate la serviciile de voce şi internet broadband ale companiei. Tarifele pentru această categorie de clienţi variază între 4,9 euro/lună, fără TVA, pentru pachetul iVariat, 5,9 euro/lună, fără TVA, pentru iStar şi 13,9 euro/lună, fără TVA, pentru iMaxim.

Clienţii abonaţi la iVariat sau iStar pot adăuga acestora 11 pachete tematice suplimentare, oferite la tarife lunare care variază între 0,49 şi 4,9 euro/lună fără TVA.

Platforma Dolce Interactiv a fost dezvoltată permanent de la lansarea acesteia în decembrie anul trecut, în acest interval fiind adăugat un numar semnificativ de titluri (filme de desene animate, filme, concerte etc) în filmotecă (VoD). În plus, clienţii care optează pentru oricare dintre pachetele suplimentare sau sunt abonaţi la iMaxim pot activa abonamentul pentru filmotecă (sVoD) la un tarif de 0,49 euro/lună, fără TVA, care permite utilizatorilor să vizioneze lunar întregul conţinut video disponibil în catalogul filmotecii.

“Dolce Interactiv este în sine o experienţă nouă care permite clienţilor să interacţioneze mai mult cu serviciul de televiziune, să îl personalizeze. Romtelecom oferă cea mai mare acoperire pentru această tehnologie pentru divertisment şi avem în plan să continuăm îmbunătăţirea conţinutului disponibil în lunile următoare,” a declarat Joerg Zeddies, Director Executiv Comercial – Segment Rezidential, Romtelecom.

Echipamentele necesare pentru serviciul Dolce Interactiv sunt minim un set-top-box (disponibil în varianta cu sau fără hard disk) şi un router VDSL. Primul set-top-box fără hard disk este oferit în custodie, iar cel de-al doilea, la tariful de 83,2 euro, fără TVA. Clienţii care doresc să se bucure de toate facilităţile oferite de Dolce Interactiv pot opta pentru set-top-box-uri cu hard disk (care permit să pui pauză /să reiei/să derulezi sau să înregistrezi o emisiune), care sunt disponibile la tariful de 66,39 euro, fara TVA, pentru cei care se abonează la pachetul iMaxim, respectiv pentru abonaţii existenţi de Clicknet sau cei care se abonează împreună cu Dolce Interactiv la serviciul de broadband fix al companiei

Serviciul Dolce Interactiv este disponibil în prezent pentru clienţii din 10 oraşe (Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Cluj Napoca, Ploieşti, Brăila, Bacău, Sibiu, Piatra-Neamţ), care se califică din punct de vedere al condiţiilor tehnice: cel puţin o linie telefonică fixă cu o capacitate de transfer de minim 10 Mbps.