|
| « click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
|
| Adaugat in data de 26-07-2010 |
 Rolls-Royce - comenzi de 1,7 miliarde USD in timpul expozitiei aeriene de la Farnborough
Alte stiri la aceasta categorie
Rolls-Royce, compania globală de sisteme de putere, a primit comenzi noi în valoare de 1.7 miliarde de dolari în timpului expoziţiei aeriene de la Farnborough, demonstrând tehnologia de vârf a grupului, portofoliul său larg şi succesul capabilităţilor sale post-vânzare.
Două avioane cu motoare Rolls-Royce au debutat la Farnborough - Boeing 787 Dreamliner şi Airbus A400M. Extinzându-şi poziţia de lider de piaţă, motorul Trent 700 a câştigat comenzi totalizând mai mult de 1 miliard de dolari pentru propulsarea a 17 avioane Airbus A330s ale companiei naţionale a Rusiei, Aeroflot şi Garuda Indonesia Airlines. Ambele contracte includ acorduri de service pe termen lung de tip TotalCare. În plus, Garuda a prelungit un contract de tip TotalCare pentru motoarele sale Trent 700 iar Sichuan Airlines a comandat un pachet de servicii TotalCare pe 12 ani pentru motoarele sale Trent 700.
Air Transat a comandat servicii TotalCareA pe termen lung şi kituri de motoare Trent 700EP (Enhanced Performance - Performanţă Îmbunătăţită), care sunt proiectate să crească eficienţa motoarelor şi performanţele lor de mediu. Noul contract de servicii TotalCare, încheiat pe o perioadă de şapte ani, acoperă cinci avioane Airbus A330 echipate cu motoare Trent 700, din care patru erau acoperite în cadrul unor contracte TotalCare anterioare. Noile kituri EP vor fi încorporate în motoarele Trent 700 în următorii doi ani.
Motorul Trent 700, singurul care a fost proiectat special pentru avionul A330, rămâne liderul de piaţă pentru acest tip de avion, primind peste 70 la sută din comenzile noi în ultimii trei ani pentru echiparea acestor avioane. Motorul livrează cea mai bună performanţă, cele mai mici emisii şi cel mai mic consum de combustibil pentru avioanele Airbus A330.
Consorţiul Internaţional Aero Engines, în care Rolls-Royce este unul din principalii parteneri, a primit comenzi pentru motoare V2500 de la companiile Yemenia, China Southern şi Vietnam Airlines, cu o valoare pentru Rolls-Royce de aproximativ 470 milioane dolari.
Divizia aerospaţială de apărare a Rolls-Toyce a anunţat un contract pentru suportul flotei forţelor aeriene canadiene de avioane CC-130J fleet, evaluat la peste 70 milioane dolari.
Rolls-Royce este lider mondial în motoare pentru avioane militare de transport iar acest contract va asigura suportul logistic necesar firmei Lockheed Martin pentru motoarele AE 2100D3 pe următorii şase ani. Contractul are o valoare potenţială care depăşeşte 260 milioane dolari pe durata de viaţă a flotei. Acesta este un alt exemplu de succes pentru logistica MissionCare oferită de Rolls-Royce, centrată pe performanţă şi care asigură clienţilor un suport pe întreaga durată de operare a aparatelor.
Rolls-Royce, un furnizor pe plan mondial de sisteme şi servicii de putere cu utilizare la sol, pe mare şi în aer, şi-a stabilit o poziţie puternică pe pieţele globale – în domeniile aerospaţial civil şi de apărare, precum şi în sectoarele maritim şi energetic.
Datorită acestei strategii, Rolls-Royce are azi o bază largă de clienţi, care include peste 600 de companii aeriene, 4.000 de operatori de aeronave şi elicoptere pentru corporaţii şi utilitare, 160 de forţe armate, peste 2.000 de clienţi din sectorul maritim, printre care 70 de forţe marine, precum şi clienţi în domeniul energiei în aproape 120 de ţări, cu o bază instalată de 54.000 de turbine cu gaz.
Rolls-Royce are peste 39.000 de angajaţi înalt calificaţi în birourile şi centrele sale de producţie şi de service din 50 de ţări. Grupul se preocupă intens de angajarea ucenicilor şi absolvenţilor, precum şi de perfecţionarea profesională continuă a angajatilor săi..
|
|
| « click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
| Recomanda aceasta pagina |
| Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|