 Romsilva va impaduri aproape 5.000 de hectar de teren, pana la sfarsitul anului
Alte stiri la aceasta categorie
Regia Nationala a Padurilor-Romsilva va impaduri, pana la sfarsitul anului, o suprafata de 4.921 hectare te terenuri defrisate, din care 2.047 hectare prin regenerari naturale si 2.874 hectare prin plantari, potrivit datelor furnizate Agerpres de RNP-Romsilva.
Valoarea lucrarilor de regenerare a padurilor din campania de toamna se ridica la circa 50 milioane lei si va fi suportata, in cea mai mare parte, din fondul de conservare si regenerare a padurilor constituit la nivelul regiei. Potrivit Romsilva, suprafetele de impadurit sunt concentrate, cu precadere, intr-un numar de zece directii silvice din zonele de campie din partea de sud, est si sud-est a tarii.
Astfel, la Braila vor fi efectuate lucrari de impadurire pe 454 ha, in Calarasi pe 189 ha, Constanta - 194 ha, Craiova - 272 ha, Slatina - 152 ha, Slobozia - 211 ha, Tulcea - 533 ha. Din suprafata ce trebuie parcursa cu lucrari de impadurire, 639 ha sunt terenuri degradate inapte folosintelor agricole.
Suprafetele de plantat in terenuri degradate sunt localizate tot in zona de campie, directiile silvice cu suprafetele cele mai mari sunt Alexandria - 302 ha, Botosani - 96 ha, Braila - 106 ha, Slatina - 43 ha, Giurgiu - 38 ha. Programul de regenerare a padurilor din anul 2008 avea prevazut lucrari de regenerare pe o suprafata de 15.400 ha, circa 7.570 ha (49,25 la suta) prin regenerari naturale si 7.830 ha (50,8 la suta) prin impaduriri.
Pentru lucrarile de impaduriri din aceasta toamna se vor folosi puieti de foioase, peste 25 milioane bucati, cu precadere din speciile plop, salcie, salcam, stejari, frasin, paltin, cires. Potrivit datelor Romsilva, in campania din primavara acestui an a fost parcursa cu lucrari de regenerare o suprafata de 10.425 ha, ceea ce reprezinta un procent de realizare de 107,4 la suta fata de programul campaniei si 67,7 la suta fata de programul anului 2008.
Programul de regenerare a padurilor urmareste extinderea suprafetei fondului forestier national prin impadurirea de terenuri degradate transmise in fondul forestier national sau cumparate, in numele statului, de catre Romsilva.
Material furnizat de Agentia de Presa AGERPRES.
|