Peste 20% din locurile de cazare in pensiunile agroturistice din zona Bran - Moeciu sunt deja rezervate pentru petrecerea Revelionului 2008, a precizat presedintele ANTREC Brasov, Maria Stoian Visan, citata de Rompres si ziarul financiar electronic www.SMARTfinancial.ro.
Rezervarile au fost facute chiar si imediat dupa Pasti. Tarifele orientative pentru o noapte de cazare, in perioada sarbatorilor de iarna, intr-una din pensiunile agroturistice din cadrul filialei ANTREC Brasov sunt cuprinse intre 30 si 80 de euro pe noapte, in functie de numarul de margarete. Cele mai ieftine pensiuni sunt la Poiana Marului, Prejmer, Sacele sau Vama-Buzaului.
Pachetele includ patru nopti de cazare cu masa de Revelion, dar fara bautura. In schimb, la Bran, preturile sunt cu mult mai mari. Pentru cine doreste un sejur la o pensiune de patru margarete din centrul localitatii, pentru un pachet care include cinci nopti de cazare, regim de pensiune completa si masa festiva de Revelion pretul este de 450 de euro de persoana. Bautura nu este inclusa in meniu.
In ceea ce priveste pretul pentru petrecerea Revelionului 2008 la Poiana Brasov, proprietarii hotelurilor nu au dat publicitatii inca tarifele pentru pachetele de servicii.
Potrivit agentiilor de turism de la hotelurile "Piatra Mare" si "Alpin", ambele de patru stele, "preturile sunt gata, dar trebuie aprobate de conducere. in câteva zile se vor da publicitatii", au precizat, pentru Rompres, sefii agentiilor de turism de la cele doua hoteluri.
Din experienta ultimilor ani se stie ca Poiana Brasov si Predealul au o oferta insuficienta fata de cererea foarte mare din perioada sarbatorilor de iarna, chiar daca pachetul de servicii pentru Revelionul 2007 la hotelul "Piatra Mare" de patru stele a depasit 2.000 de euro.
Articol bazat pe un material furnizat de agentia de presa Rompres.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©
.