PosterTV transmite in Bucuresti Mall pe 25 de ecrane "portrait" un mix original de programe ce imbina publicitatea cu programe de divertisment si informare. Ecranele sunt pozitionate in galeriile comerciale asigurand cea mai buna deschidere catre vizitatori.
"Acest parteneriat a luat nastere pentru a crea noi oportunitati pentru clientii de publicitate in vederea eficientizarii comunicarii indoor. In calitate de profesionisti in vanzarea de spatiu publicitar vom valorifica la maximum atu-urile pe care Bucuresti Mall le detine in relatia cu piata de media si de publicitate. Faptul ca Bucuresti Mall acopera o nisa extrem de interesanta din punctul de vedere al consumatorilor de spatiu publicitar - cea a unui public de calitate, dinamic si tanar, cu decizie si putere de cumpare - este unul din argumentele forte ale acestui centru comercial", a precizat Mugur Ionescu, Director de vanzari, Monopoly Media.
PosterTV este un canal de comunicare indoor, ce functioneaza pe principiul unei televiziuni digitale cu circuit inchis si care emite in centre comerciale (Plaza Romania, Bucuresti Mall, Mures Mall, Promenada Mall, Emil Mall, Euromall, Lotus Market), supermarket-uri (Carrefour, Cora) si in aeroportul Henri Coanda.
Deschis in anul 1999, Bucuresti Mall este primul centru comercial deschis in Romania care a stabilit standardele internationale pentru retail si petrecerea timpului liber.
In anul 2007, Bucuresti Mall a fost extins cu o suprafata de 9.000 metri patrati suprafata inchiriabila si cu o parcare pe mai multe niveluri pentru 800 de masini.
Bucuresti Mall ofera vizitatorilor sai peste 140 de magazine si o larga varietate de modalitati pentru petrecerea timpului liber, divertisment si shopping.
Monopoly Media este cea mai mare companie de media si publicitate indoor, prezenta pe piata romaneasca de media de mai bine de 15 ani si activa pe piata de indoor din anul 2004. Monopoly Media foloseste conceptul in-store tv - publicitate si continut informational transmis digital in retea la punctul de vanzare din marile supermarketuri - dezvoltandu-l si adaptandu-l la alte medii, precum: aeroport, centre comerciale, saloane cosmetice, clinici medicale, baruri&pub-uri, trenuri intercity, inmedio.
Compania detine o retea de peste 2500 de ecrane in 54 de orase in Carrefour, Cora, Billa, Kaufland, Real, Artima, Pic, Plaza Romania, Bucuresti Mall,City Mall, Metro, BRD, baruri & puburi, McDonalds, clinici medicale, saloane de infrumusetare, CFR, FunLand, Sensiblu, aeroporturi, Inmedio. Cel mai mare provider de solutii indoor de pe piata ofera solutii integrate care pot acoperi orice nevoi ale unui client in ceea ce priveste comunicarea indoor. Printre cele mai importante avantaje ale retelei se numara posibilitatea de actualizare instantanee a continutului programelor precum si customizarea grilei pentru fiecare departament si locatie in parte.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©.