 Stefan Vancek - noul Director Comercial al Generali Asigurari
Alte stiri la aceasta categorie
Stefan Vancek a fost numit oficial Director Comercial şi Membru al Directoratului Generali Asigurări, urmând să se ocupe de dezvoltarea şi administrarea canalelor de distribuţie ale companiei. Anterior, Vancek a coordonat echipele comerciale ale Generali PPF Holding, unul dintre cei mai importanţi jucători ai pieţei de asigurări din Europa Centrală şi de Est, Ceská Poistovna Slovacia, situată pe locul al treilea în topul companiilor de asigurari de pe piaţa slovacă şi QBE, unul dintre cei mai importanţi 25 de asigurători la nivel mondial.
"Ne bucurăm să-l avem în echipa din România pe Stefan Vancek. Noul membru al echipei vine cu experienţă relevantă în domeniul asigurărilor, acumulată în Slovacia şi Cehia, două pieţe cu un model similar României, dar situate pe o treaptă avansată de dezvoltare. Expertiza sa va fi foarte importantă în eforturile Generali Asigurări de a optimiza procesele de marketing si vânzari", a declarat Marie Kovářová, CEO Generali Asigurări.
"Noua poziţie din România reprezintă cu siguranţă o mare provocare, mai ales în contextul economic în care ne aflăm. Totuşi, preiau această funcţie cu entuziasm. Am mare încredere în profesionalismul şi expertiza echipei din România şi cred că împreună ne vom îndeplini cu succes obiectivele. Generali Asigurări confirmă în România valorile Grupului – stabilitate şi siguranţă, iar acest lucru este extrem de vizibil prin evoluţia sa într-o perioadă dificilă cum este cea de acum", a declarat Stefan Vancek.
De cetăţenie slovacă, în varstă de 42 de ani, Vancek a ocupat din mai 2008 funcţia de Director Dezvoltare Afaceri la Generali PPF Holding în Cehia, iar între 2005 şi 2008 a fost Director General Adjunct pentru Vânzări la Ceská Poistovna, în Bratislava, Slovacia.
Anterior, din 2002 până în 2005 a ocupat funcţia de Director Executiv Vânzări în cadrul companiei QBE, în Slovacia. De asemenea, a urmat cursuri de specializare în domenii precum analiză financiară, administrare de active şi management în asigurări. Este absolvent al Facultăţii de Inginerie Civilă din cadrul Universităţii Tehnice Slovace.
|