Asociatia profesionistilor de Resurse Umane din Romania va organiza pe 30 octombrie 2008 prima Gala de Resurse Umane din tara, in cadrul celei de-a 5-a editii a Conferintei Nationale HR Club.
Gala are ca scop premierea si promovarea atat a managerilor de varf care inteleg si sustin activitatile de Resurse Umane, cat si a proiectelor anuale de Resurse Umane de succes, cu impact major in interiorul companiei si realizate cu sustinerea managementului general.
"Decizia noastra de a organiza o Gala a Resurselor Umane vine din mai multe motivatii. in primul rand, contextul de afaceri si dinamismul pietei muncii din ultimii ani au crescut vizibil valoarea functiunii de Resurse Umane in organizatie, mesaj pe care il transmitem si noi prin acest eveniment. in al doilea rand, procesele de Management al Resurselor Umane s-au perfectionat si diversificat in organizatiile din Romania, recunoasterea oficiala a celor mai reusite dintre ele fiind un alt scop al Galei".
"In al treilea rand, observam din ce in ce mai multi manageri de top care incep sa-si internalizeze principii eficiente de dezvoltare a oamenilor pe care ii coordoneaza, si aceasta nu doar la nivel teoretic; pentru ei am gandit o sectiune speciala in cadrul Galei. Nu in ultimul rand, in momentul de fata exista putine instrumente si evenimente care sa recunoasca public povestile de success in domeniul Managementului Resurselor Umane in Romania; consideram ca o asociatie profesionala cum este HR Club este cea mai potrivita institutie pentru asumarea unui asemenea demers", a afirmat Csaba Gergely, presedintele HR Club.
Proiectele de Resurse Umane pot fi inscrise la cele doua sectiuni principale ale Galei HR Club:
1. Cel mai implicat top manager in actiuni de Resurse Umane.
Pentru acest premiu poate aplica orice persoana aflata in pozitie de top management intr-o organizatie din Romania - General Manager, Sef Departament non-Resurse Umane - care sustine si se implica activ in activitatile de Resurse Umane ale organizatiei sale, are aport si rezultate vizibile in imbunatatirea proceselor de Management al Resurselor Umane din organizatie.
2. Cele mai reusite proiecte anuale de Resurse Umane. Acest premiu se adreseaza oricarui proiect de Resurse Umane desfasurat in ultimul an intr-o organizatie care isi desfasoara activitatea in Romania si care si-a dovedit impactul prin indicatori masurabili, este sustinut de top-management, este creativ, replicabil si accesibil pentru implementare in cadrul altor organizatii. Cateva dintre domeniile eligibile pentru proiectele de Resurse Umane din competitie sunt: recrutare, recompensare, retentie, managementul talentelor, comunicare interna, utilizarea tehnologiei informatiei, parteneriat strategic cu afacerea si transformare culturala.
Juriul Galei HR Club va fi alcatuit din reprezentanti ai top managementului companiilor multinationale si romanesti, ai societatii civile si ai Boardului HR Club. Bunele practici premiate in cadrul Galei vor fi promovate si diseminate catre membrii HR Club si mass-media. "Recunoasterea meritelor si diseminarea bunelor practici este directia pe care ne indreptam in aceasta gala, asadar vom gandi o campanie de promovare a castigatorilor catre membri si mass media", a mai declarat Csaba Gergely. Partenerii media ai Galei HR Club sunt: revista Cariere, Business-Edu si Profesii Online. Acestora li se vor adauga partenerii media ai Conferintei HR Club.
HR Club este asociatia specialistilor in Resurse Umane care activeaza ca cea mai reprezentativa voce profesionala prin dezvoltarea si promovarea bunelor practici in domeniul Resurselor Umane in Romania. HR Club numara in prezent peste 350 de membri din aproximativ 250 de companii multinationale si romanesti cu peste 150.000 de angajati ce provin din toate industriile, cat si din sectorul serviciilor. Partenerii anuali ai HR Club in 2008 sunt: Grupul Trend Consult, Ernst&Young Human Capital si Corporate Dynamics International.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©
.