Brava Tour - cererea pentru pachetele de tip City Break s-a triplat in anul 2013

Brava Tour, agenție de turism specializată pe programele turistice de tip City Break, anunță o creștere foarte mare a cererii românilor pentru vacanțe de tip weekend prelungit, de trei până la patru zile. Londra este primul pachet în preferințele turiștilor români, urmat de Paris și Roma.

Prețurile pachetelor pornesc de la 120 de euro de persoană pentru City Break la Roma, de la 180 de euro de persoană pentru a petrece un weekend romantic la Londra și de la 200 de euro pentru orașul iubirii, Paris.

Cât privește profilul cumpărătorilor, vorbim în primul rând despre cupluri de tineri, cu venituri medii spre ridicate, cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, care doresc să petreacă timp împreună, explorând orașul după un program personalizat de ei.

´´Anul acesta am fost asaltați de cereri de vacanțe de weekend, în toate destinațiile noastre, dar mai ales în acestea trei, Londra, Paris și Roma. Este un adevărat boom, pe care l-aș putea explica spunând că oamenii nu mai așteaptă sejurul clasic ci vor să descopere alte țări și alte culturi și în extrasezon. Cei care vin spre noi sunt sunt tineri cu joburi solicitante, care vor să se răsfețe la sfârșit de săptămână cu un astfel de cadou, petrecând timp cu iubitul, iubita, departe de realitatea de zi cu zi. Am avut multe cereri anul acesta si pentru Verona, Istanbul, Lisabona, Barcelona, Veneția, Praga´´, spune Monica Zorzon, director al agenției Brava Tour.

Din 2014, agenția va introduce în portofoliu două pachete noi  de călătorie, în destinațiile Istanbul (Turcia) și Veliko Tarnovo (Bulgaria).