xSocial - prima platforma reglementata de Social Trading din Romania, lansata de XTB

XTB România, companie lider pe piata locală de brokeraj, a lansat xSocial, un instrument de tranzactionare unic, care permite utilizatorilor săi să îsi facă vizibile strategiile, primind în schimb un comision, sau să copieze si contra-copieze strategiile împărtăsite. Serviciul este gratuit pentru ambele tipuri de utilizatori, fiind integrat în propria platformă de tranzactionare a XTB, xStation.

Astfel, cei care tranzactionează se pot înregistra pe xSocial drept furnizori sau followers. Furnizorii sunt acei utilizatori care au deja un cont real pe xStation si sunt dispusi să îsi facă publică activitatea de tranzactionare, permitându-le altor membri ai platformei să le folosească strategiile. Followers sunt acei traderi care aleg să utilizeze strategiile furnizorilor.

„Ne bucurăm să fim prima companie de brokeraj din România care oferă o solutie de Social Trading, ce permite utilizatorilor din toată Europa să facă schimb de experiente. Mai mult, este primul instrument de tranzactionare care recompensează traderii dispusi să îsi „împartă” strategiile, oferindu-le altor traderi, în acelasi timp, oportunitatea de a învăta si câstiga nu doar din experienta altora, ci si din greselile lor”, a declarat Tadeusz Kuropatwinski, General Manager XTB România.

Utilizatorii care se înregistrează ca furnizori vor împărtăsi, în mod anonim, detaliile tranzactiilor lor, inclusiv rezultatul acestora. În schimb, vor primi un comision de până la 10 euro/lună pentru fiecare utilizator care le foloseste strategiile.

Followers pot vedea detaliile fiecărui furnizor înregistrat pe platformă si pot alege fie să copieze, fie să contra-copieze miscările lor. Copierea unui strategii înseamnă că, din momentul în care un utilizator începe să „urmărească” un furnizor, în contul său va fi executată fiecare tranzactie realizată de furnizor cu un anumit instrument. Contra-copierea presupune ca orice tranzactie realizată de furnizor să fie realizată în contul follower în directia opusă. xSocial oferă statistici complexe cu privire la toti furnizorii înregistrati, permitând, astfel, luarea unor decizii informate.

O caracteristică importantă a solutiei xSocial este faptul că followers pot folosi strategiile furnizorilor fiind liberi, în acelasi timp, să aleagă volumele pe care doresc să le tranzactioneze.   

„Este un serviciu foarte interesant, deoarece stimulează furnizorii să adopte strategii coerente, care sunt atractive pentru followers. În acelasi timp, cei mai putin experimentati au sansa de a învăta „live” strategii de tranzactionare si a urmări rezultatele lor”, adaugă Tadeusz Kuropatwinski. 

xSocial este disponibil în 11 limbi diferite si reuneste utilizatori din întreaga lume, creând, astfel, una dintre cele mai mari comunităti de Social Trading. Printre tările în care xSocial a fost deja implementat se numără Germania, Marea Britanie, Spania, Polonia.

X-Trade Brokers Dom Maklerski este lider pe piata de brokeraj în Europa Centrală si de Est.  Înfiintată în 2002, în Polonia, compania are peste 20 de sucursale în Europa, Asia si America de Sud.  În România, X-Trade Brokers Dom Maklerski SA Sucursala Bucuresti (XTB România) este activă pe piată din 2009. Compania oferă acces la pietele valutare (forex), de mărfuri si de capital (actiuni si indici bursieri în pietele majore si cele emergente). XTB România oferă tehnologie de vârf clientilor săi prin intermediul platformelor de tranzactionare în versiune desktop si mobilă. Compania se implică activ în programe de educare pe teme de analiză tehnică si fundamentală, psihologia investitorului si managementul riscului.