Creditul tot mai usor - Banca Romaneasca reduce dobanda la creditele de consum in lei

Banca Românească S.A. Membră a Grupului National Bank of Greece vine în întâmpinarea clientilor săi cu un nou produs: „Creditul tot mai usor”, credit de consum în lei, fără garantie, cu o dobândă variabilă competitivă si descrescătoare. În cazul acestui credit, clientul este recompensat cu o reducere a dobânzii de 0,5 puncte procentuale pe an, pentru 3 ani, după primul an, dacă achită la timp obligatiile lunare de plată.

„Ultimii ani au stat sub semnul prudentei, în special în ceea ce priveste comportamentul de consum al clientului, care cântăreste mult mai mult înainte să ia o decizie. Creditul Tot mai usor este o modalitate prin care încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor lui, cu produse financiare de calitate, dobânzi competitive si consultantă personalizată. Decizia de a lansa un nou produs de creditare în lei vine din dorinta de a ne recompensa clientii care îsi respectă obligatiile contractuale, prin scăderea an de an a costurilor creditului”, declară Dan Grigoriu, Director Divizia Produse si Segmente Retail, Banca Românească.

Printre beneficiile ofertei, în cazul refinantării, se regăsesc 0 lei comision de analiză, 0 lei comision de rambursare anticipată, dar si posibilitatea de a avea o rată lunară mai mică. Suma minimă pe care o poate împrumuta un client este de 2.000 de lei, iar cea maximă, 80.000 de lei, iar perioada de acordare a creditului este de până la cinci ani, pentru un credit nou, si de maxim zece ani, în cazul unei refinantări. Un client care aplică pentru acest tip de credit trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 24 si 70 de ani (la sfârsitul perioadei de creditare) si trebuie să aibă un venit lunar de minim 800 de lei.

Datorită protocolului încheiat cu Agentia Natională de Administrare Fiscală (ANAF), Banca Românească poate verifica pe loc veniturile celor care solicită „Creditul tot mai usor”, reducând timpul de răspuns la doar câteva minute.

Banca Românească este una dintre institutiile financiare importante care activează pe piata din România oferind clientilor săi, persoane fizice si juridice, o gamă largă de produse si servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei si o retea natională de sucursale în majoritatea oraselor importante ale tării, Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piata bancară din România. În octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, detinând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Banca Românească este una dintre cele mai bine capitalizate bănci de pe piata locală, cu un indice de solvabilitate de cca. 18,5%.

National Bank of Greece este cel mai vechi si cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 si listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu octombrie 1999, grupul este listat si la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experientă de 173 de ani, cu o puternică prezentă internatională prin cele peste 1.600 de unităti bancare.