Campania Alka a atras online 27.000 utilizatori intr-o zi

Mediul online pare tot mai potrivit si pentru campaniile ce promoveaza produse din zona FMCG. 5.577 de doamne si domnisoare cu varste cuprinse între 16 si 69 de ani au dat curs invitatiei Alka de a participa la competitia Ingrediente pentru o zi perfecta, descriind cum îsi imagineaza o zi ideala. Concursul s-a derulat pe parcursul zilei de 8 martie pe pagina web dedicata campaniei - www.alkaoziperfecta.ro -, aceasta fiind accesata de peste 27.000 de utilizatori.

Majoritatea concurentelor care au înscris eseuri în competitie si-au imaginat ziua ideala alaturi de "persoana iubita" (54%), un procent de 27% dintre participante au optat pentru o zi petrecuta alaturi de familie, în timp ce 19% si-au imaginat ziua perfecta alaturi de prieteni.

Starea de spirit predominanta a fost optimismul, pentru care si-au exprimat optiunea 1515 participante, restul concurentelor descriindu-se într-un procent foarte mare ca îndragostite (13%), active (12%) sau relaxate (8%). În topul starilor alese urmeaza melancolia si romantismul, doar 3% dintre concurente alegând propriu-zis “fericirea” ca stare de spirit pentru aceasta zi.
           
Activitatea cel mai des mentionata a fost iesitul în oras, 43% dintre participante dorindu-si plimbari în aer liber, mersul la cumparaturi, o cina romantica sau un film. În topul preferintelor, excursiile la munte ocupa locul doi (36%), urmate de vacantele la mare sau în locuri exotice (21%).

"Tot acest demers raspunde dorintei noastre de a cauta mereu noi insight-uri despre consumatorii nostri, pentru a veni în întâmpinarea dorintelor lor. Ne bucuram ca am putut oferi premizele unei zile perfecte pentru un numar atât de mare de doamne si domnisoare, cu aceasta ocazie speciala", declara Amir Krenzia, Director General ALKA Grup.

Juriul format din Oana Cuzino (realizator TV), Stefana Samfira (actrita), Andi Moisescu (realizator de televiziune) si Andrei Cohn (director de creatie - Cohn & Jansen Ashley & Holmes) a desemnat câstigatoarea acestei campanii în persoana doamnei Delia Potop din Bucuresti.Aceasta si-a imaginat ziua ideala alaturi de membrii familiei, accentuând faptul ca iubirea acestora reprezinta cel mai autentic motiv de bucurie. Alka i-a acordat câstigatoarei premiul în valoare de 1.000 de Euro, cu care aceasta îsi va putea procura "ingredientele" necesare pentru a trai în realitate o zi perfecta alaturi de cei dragi.

 

SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©