PC Garage, magazin specializat în produse IT si electronice, devine parte a grupul eMAG în urma acordului de preluare încheiat în luna aprilie. În continuare, PC Garage îsi va dezvolta independent brandul si echipa si va intra pe piete noi cu ajutor strategic din partea eMAG.
Marius Ghenea, antreprenor: “Această tranzactie reprezintă trecerea PC Garage într-o etapă superioară din punctul de vedere al dezvoltării business-ului, în România si regional. În plus, este o recunoastere atât a valorii echipei PC Garage, condusă excelent de colegul si asociatul meu Traian Cristea, cât si a modelului de business specializat al companiei, o constructie solidă si pe termen lung, începută în 2005 de antreprenorul fondator, Gabi Vasile si continuată de Traian si colegii nostri de echipă începând din 2009.”
Traian Cristea, director general PC Garage: “În cei 11 ani de când e pe piată, PC Garage si-a creat reputatia de specialist în solutii de IT si gaming, care stă foarte aproape de clienti printr-o comunitate pasionată. Am ajuns la un punct în care ne-am dorit să ne dezvoltăm mai departe si eMAG este cel mai bun partener pe care îl puteam avea. Împărtăsim multe valori si dorinta de a le oferi clientilor cele mai bune servicii. Acum vom putea beneficia de know how-ul lor pentru a duce filosofia PC Garage pe piete noi.”
Iulian Stanciu, CEO eMAG: "PC Garage este un nume puternic si apreciat care a reusit să crească prin servicii bune oferite clientului, prin specializare si cunoastere foarte bună a produsului si a industriei.
Apreciez comunitatea puternică din spate si oamenii talentati din echipă. Având în vedere cresterea industriei de jocuri peste tot în lume si pozitionarea foarte bună a PC Garage în această zonă, vom investi în dezvoltarea regională si cresterea gamei de produse si servicii."
PC Garage va fi condus în continuare de Traian Cristea în calitate de director general. Brandul, echipa, comunitatea si platforma PC Garage vor fi păstrate si dezvoltate. Tranzactia se va finaliza după primirea avizului de la Consiliul Concurentei.
Fondat în 2005, PC Garage este unul dintre cele mai mari magazine online din România, cu peste 40.000 produse active si reprezintă un reper pentru toti pasionatii de produse gaming si IT. În comunitatea My Garage sunt peste 100.000 de membri pasionati de hardware si overclocking.
Fondat în 2001 de antreprenori români, eMAG este un pionier al pietei de comert online din România si a devenit un lider regional, cu prezentă în Bulgaria, Ungaria si Polonia. .