Actionarii International Sinaia au propus pentru 2008, prin programul de venituri si cheltuieli, un profit brut de 3,6 milioane lei si un profit din exploatare de 4,3 milioane lei, conform unui comunicat transmis Rasdaq. Veniturile totale sunt estimate la 10,7 milioane lei, iar cheltuielile la 7,1 milioane lei.
Cele mai mari venituri si cheltuieli sunt preconizate pentru ultimul trimestru al anului - 2,785 milioane lei, respectiv 1,863 milioane lei. Investitiile au fost stabilite la 1,46 milioane euro si vor fi realizate in functie de disponibilitatile financiare ale societatii. Printre investitiile programate se numara achizitionarea a doua terenuri concesionate, situate in Sinaia, investitii imobiliare in terenuri si cladiri in zona orasului Sinaia, reparatii grupuri sanitare si acoperis motel Izvorul Rece, amenajare curte hotel fata si spate, renovare spatii coafor-cosmetica.
International Sinaia a incheiat anul 2007 cu un profit net in valoare de 2,922 milioane lei. International s-a constituit ca societate comerciala in anul 1990, avand ca obiect de activitate prestarea serviciilor de cazare, alimentatie publica si agrement.
Material furnizat de Agentia de Presa ROMPRES
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©
.